Cu transatlanticul la 20 luni partea a II-a

Lufthansa Cityline, avionul care efectuează cursa Bucureşti-Munchen este tare minuscul şi înghesuit... Dar are un avantaj major pentru călătoria cu un copil mic: nu se simte niciun fel de ventilaţie. Îi spun avantaj pentru că numai cine şi-a stricat o vacanţă din cauza sistemului de ventilaţie din avion cunoaşte efectele negative ale acestui "curent" pentru sănătatea micuţilor. Aşa că avantajul acesta a estompat tot disconfortul creat de spaţiul strâmt şi dorinţa piciului de acţiune.

Călătoria până în Munchen se consumă repede. Problemele adevărate intervin după ce ne delectăm plămânii cu o gură de aer nemţesc şi ne postăm în aeroport pentru escala de aproape 4 ore.

Vă asigur că doar kiddieland-ul din aeroport nu face faţă energiei inepuizabile a piciului. Şi asta după o noapte dormită numai pe jumătate!!! Aşa că înarmaţi-vă cu tot soiul de "unelte" şi... bineînţeles răbdare cât cuprinde!

Pentru a pregăti cele mai eficiente "unelte" nu vă trebuie decât puţină imaginaţie: 1-3 jucării/obiecte favorite (noi avem "pernuţa" zdrenţuroasă care se afişează cu tupeu în cele mai moderne aeroporturi), 1-3 jucării noi sau dintre cele cu care nu s-a mai jucat de ceva vreme, hrană şi apă. La care se adaugă buna dispoziţie a părinţilor, necesară pentru a inventa cât mai multe jocuri din cât mai puţine jucării. Un cărucior este ideal dacă piciul încă îl foloseşte. Noi nu l-am folosit decât vreo 2-3 luni de când s-a născut şi recunosc că în cele 4 ore de escală am regretat că nu l-am deprins pe prichindel cu utilizarea lui.

Într-un final soseşte şi ora noastră de îmbarcare în transatlantic. Încă 7 ore de călătorie pînă în Montreal. Am fost convinsă că după agitaţia de 4 ore din aeroport, plus jumătate de noapte nedormită, o să mi se acorde şi mie pacea cuvenită în următoarea etapă a călătoriei. Dar am sperat zadarnic. Minunea s-a produs sub ochii mei: din cele 7 ore pe transatlantic doar 2 au însemnat somn. Imaginaţi-vă în ce stare poate ajunge un părinte la destinaţie după o asemenea aventură...

Trebuie să recunosc că o jumătate de sacoşă de jucării nu mai valora nimic în ochii aproape adormiţi ai piciului, dar care, cu toate rugăminţile părinţilor şi ale celorlalţi pasageri, refuzau cu încăpăţânare să se închidă. De câteva ori am încercat plimbările printre scaune. Au funcţionat, dar nu ne puteam permite să deranjăm la infinit aşa că s-au finalizat cu proteste majore. Servitul mesei pentru părinţi s-a dovedit catastrofal. Bine că între timp se liberaseră toate locurile în jurul nostru că altfel se lăsa cu picturi pe vestimentaţie. E cert că oamenii de bine au înţeles fenomenul "pici obosit" şi i-au cedat prinţului toate locurile să aibă spaţiu de manevră... (hihihi, în realitate au fugit mîncînd pământul să poată savura şi ei puţină linişte, v-aţi prins...)

Iar toate astea s-au desfăşurat pe parcursul primelor 2 ore din 7. Am avut un şoc în momentul în care am aruncat privirea pe monitoare şi am constatat că mai avem de îndurat încă 5 ore!!! Am sperat să fie o eroare pentru că cele 2 ore păreau o eternitate. Dar n-a fost să fie. Noroc că piciul a cedat în cele din urmă şi a binevoit să ne acorde un moment de respiro... însă nu prea mult că ne obişnuiam cu binele.

Oricum, după o mică pauză am putut relua cu succes jocurile de care anterior se plictisese, ceea ce ne-a ajutat să umplem cumva timpul rămas.

La aterizare în Montreal aveam 17 ore de călătorie la bord. Iar pînă la destinaţia finală încă 3.
Total: 20 ore de călătorie peste Atlantic la 20 de luni.
Concluzie la destinaţie: nu mai îmi trebuie vreodată.
Concluzie astăzi: abia aştept o nouă aventură!!! Pasiunile sunt pasiuni, iar timpul păstrează doar partea frumoasă a monedei.