vineri, 26 iunie 2009

Urgentele si asigurarea de calatorie

Recunosc, sunt o adevărată pacoste pe capul firmelor de asigurări de când călătoresc cu pici la bord. Pur şi simplu, de câte ori am călătorit cu prichindelul până acum, de atâtea ori am folosit poliţa de asigurare. E drept că am început să călătoresc cu el de când era destul de micuţ şi încă e micuţ. Poate sunt eu mai ghinionistă, nu ştiu.

Exemplu, Montreal. După 3 zile de febră spre 40 grade Celsius am fost nevoită să apelez la o clinică de urgenţe. Era cu 2 zile înainte de data întoarcerii şi problema se punea destul de serios, având în vedere că ne aştepta o călătorie de 14 ore de zbor. Aveam asigurare de la o firmă din Canada, n-au fost niciun fel de probleme. Doar că a trebuit să sun după fiecare etapă a investigaţiilor să raportez starea copilului, diagnosticul şi recomadările medicale. Mi-am recuperat banii şi de la asigurările din România când a fost cazul, dar cred ca per ansamblu am dat mai multe explicaţii, ce-i drept post eveniment.

Oricum, aventura urgenţă la Montreal a fost destul de tensionantă. Am aşteptat la urgenţe vreo 3-4 ore până să-mi vadă un medic copilul cu 39.9 grade Celsius. Am fost nevoită să-mi cumpar singură de la farmacia din incinta clinicii un supozitor antitermic ca să nu ajung la complicaţii şi mai mari până ne sosea rândul. Unii mi-au zis că am fost norocoasă că am aşteptat doar atât că se putea şi mai rău. În schimb serviciile medicale au fost ireproşabile.

Ce m-a ajutat psihic de fiecare dată a fost faptul că eram informată cât de cât despre sistemul de sănătate din ţara în care călătoream. Ar fi fost şi mai frustant să mă ia prin surprindere o aşteptare de 3-4 ore la urgenţe cu 40 grade Celsius febră. Motiv pentru care vă recomand şi vouă acelaşi lucru: informaţi-vă măcar în linii mari cum trebuie să procedaţi în caz de urgenţă medicală şi la ce să vă aşteptaţi într-o astfel de situaţie. Nimeni nu îşi doreşte să treacă prin astfel de experienţe, dar, trebuie să recunoaştem, ele se întâmplă. Iar când călătoreşti cu copii probabilitatea apariţiei complicaţiilor e şi mai mare.

Ce am reţinut, aşadar, din aventura urgenţă la Montreal:
1. Informarea asupra sistemului medical mi-a fost de un real ajutor.
2. Nu plec niciodată în călătorie fără poliţă de asigurare medicală.

Călătorie liniştită vă doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu