Le Coq'licot

Aventura pascală "Le Coq'licot" începea promiţător. Cu excpeţia unei mici "gargare" din partea verilor pe drumul spre cabană. De data asta avem, aşadar, 2 pici la bord.

Vineri seara, înainte de Paşte. Drumul spre Saint-Adolphe-d'Howard din regiunea Laurentides cu destinaţia cabana "Le Coq'licot" dezvăluia un Montreal mult mai fermecător decât ceea reuşisem să vedem în săptămâna precedentă. Dar picii nu aveau chef să admire apusul montrealez, să afle preţuri la chirii în diferite zone, să studieze arhitecturi sau să numere poduri.

În maşină e cald, iar picii devin din ce în ce mai agitaţi. Jucăriile ajung treptat de prisos în peisaj, iar atomsfera devine de-a dreptul tensionantă când vărul începe să protesteze serios. E deja ora de nani pentru picime, iar noi căutăm cu disperare drumul care trebuia să ne ducă la cabană. Fantastic. Asta ne mai lipsea... să rătăcim drumul.

Într-un final, printre plânsete încrâncenate ajungem la destinaţie. Se iau măsurile de urgenţă pentru calmarea atmosferei, dar oboseala prea mare se transformă în insomnie. În cabană este frig, centrala abia acum intră în funcţiune, dar e distrctiv pentru picime. Sunt atâţia cocoşei de admirat-spart... nu degeaba cabana poartă acest simbol.

Dimineaţă am putut savura adevărata splendoare a locului.

Montrealezilor le place să spună că merg "la munte" într-o astfel de zonă. Adevărul este că nu e chiar munte dacă iei în considerare înălţimea maximă a dealurilor din Quebec, dar are toate ingredientele necesare unei aventuri la munte (pădure, zăpadă, ski, lac, gheaţă, trasee pe munte ş.a). O scurtă plimbare prin împrejurimi ne-a întărit convingerea că suntem cu adevărat la munte. Nu aveai cum să nu te simţi la munte pe un ger de aprilie quebecos care îţi amintea pe alocuri de Boboteaza românească.

Dar în casă e cald şi bine, iar peisajul poate fi admirat şi din interior prin ferestrele largi ale livingului şi ale terasei de barbeque, aşa că ne retragem cu picimea la căldurică. Savurăm mult aşteptata masă de Paşte în stil românesc chiar dacă în jurul nostru se vorbeşte quebecoasa.

A treia şi ultima zi s-a dovedit a fi punctul cheie al calatoriei pe pământ canadian. Nu am banuit nicio clipă că somnul de 14 ore al piciului înseamna debutul unei boli, ci am fost convinşi că este ultima etapă a perioadei de acomodare la fusul orar. Zorii zilei ne întâmpinau, aşadar, cu marea surpriză: febră de 39,4 grade Celsius pentru piciul nostru. Dar asta este o altă poveste ce se va încheia abia hăt-departe, înapoi peste Atlantic.