Romanie, dulce casa

Am vazut si am revazut plaiurile mioritice de nenumarate ori, dar mai putin in formula family. Asa ca weekend-ul trecut am facut-o din nou in 3.

Am inceput cu Gradina Zoologica de la Bucov. Spre surprinderea mea, piciul de numai 2 ani s-a lasat greu dezlipit de pauni albastri si pui de caprioare. Nu ma asteptam sa se arate atat de interesat de lumea animalelor salbatice. E un loc destul relaxant pentru o iesire family. Daca la numai 2 ani a starnit atat interes, imaginati-va ce se poate intampla la varste ceva mai marisoare. In plus, parcul din imprejurimi ofera liniste si umbra pe vremuri calduroase, plus distractie pentru pici in locurile de joaca amenajate (nu prea moderne, dar acceptabile).

Am continuat cu o aventura pe munte pana la Cascada Urlatoarea in Bucegi. Si aici am avut parte de o surpriza peste masura: piciul nostru are aptitudini de montaniard. A urcat aproape singur tot traseul la incredibila varsta de 2 ani. Iar cine cunoaste, apreciaza cat de cat efortul. Mai ca ne tenta sa incercam Jepii Mici in formula 3... glumesc, cred ca v-ati prins.



Finalul de zi ne-a prins la Moieciu de Sus. Am tras la prima pensiune unde am intrebat de preturi fiindca deja se inserase si efortul pe abrupturile Bucegilor isi spuneau cuvantul. Am fost foarte multumiti de raportul confort/pret: 90RON/zi. Am avut parte de ceva moftulete din partea piciului la vederea noului loc de nani, dar adaptarea s-a realizat destul de repede.

Vedere de la fereastra pensiunii


A doua zi am colindat un pic pe culmile muntelui in zona, insa nu prea cu spor pentru ca piciul a avut parte de o experienta unica ce l-a facut tare scancit: prima intepatura de albina.




Ne-am aprovizionat de la niste tarani cu branza de oaie de Moeciu si oua abia luate din cuibar, apoi ne-am continuat aventura prin zona muntilor Piatra Craiului. Am oftat un pic la amintirea lanturilor ce ne satisfaceau dorinta de adrenalina acum cativa ani. Ne-am multumit cu admirarea crestelor si cu mirosul padurii de la poalele muntelui. Sa mai creasca picimea si apoi...

Seara ne-a prins din nou in zona Bucegi, la Cabana Gura Diham. Destul de dragut si aici, mai ales ca la aceiasi bani am avut parte de un regim mai special fiind cu copilul... contra comision, desigur... Cazarea la Cabana Gura Diham este 127RON/zi cu mic dejun inclus.


Dupa o scurta escapada pe Bucegi, de data asta inspre Cabana Trei Izvoare, dar cu abandonarea traseului la 1/3, pe la pranz am purces la intoarcere spre casa.

Cred ca mai repetam experienta... prea ne-au uimit surprizele oferite de picime.

Bagajul de vacanta pentru copil

Cand pleci cu picimea in vacanta problema bagajului e si mai serioasa.

Prima tendinta este sa iei MULT si MULTE. Iar in cazul in care chiar cedezi acestei tendinte, la intoarcere constati ca le-ai carat de pomana atata drum. Asa ca o lista cu lucrurile absolut esentiale pentru o vacanta cu pici este mai mult decat necesara.

Iat-o:

Igiena

• periuta si pasta de dinti
• sampon, gel de dus, sapun, eventual tip 3 in 1 pentru a economisi spatiu
  scutece
• servetele umede si simple
• lotiune/ulei protectie solara
• lotiune/crema de ingrijire
• stick de buze
• betisoare de urechi
• forfecuta de unghii/unghiera
• prosoape si halat de baie

Medicamente

• antitermice
• termometrul
• antidiareice si anticonstipatie
• solutii de hidratare
• ser fiziologic si/sau spray nazal
• fase elastice. comprese sterile si plasture
• dezifenctant rani
• antibiotice luate in urma consultarii medicului
• antitusiv
• garou

Hrana

• lapte si biberoane
• borcanele cu meniuri pentru bebelusi
• cereale cu lapte
• blender sau razatoare daca locatia de vacanta nu este dotata cu asa ceva
• snacks-uri in functie de preferinte
• apa pentru drum

Imbracaminte si incaltaminte (pentru vara)

• body-uri
• pantalonasi scurti si lungi
• tricouri
• sosete
• palarie, sapca, caciulita
• bluze cu maneca lunga
• hanorac sau gecuta mai groasa
• dresuri
• pijamale
• sandale si pantofi sport

Diverse

• carucior (daca locatia nu dispune de sistem de inchiriere)
• ham
• pungi pentru scutece
• jucarii diverse si noi, carti, creioane de colorat etc.
• jucaria sau obiectul preferat cu care adoarme

Calatorie minunata alaturi de pitici!

Foto: Dreamstime

5 stele turcesti - Delphin Diva Premier

Pentru ca am avut cateva solicitari de a detalia facilitatile hotelului Delphin Diva Premier din statiunea Lara, Turcia, revin cu o descriere mai ampla.

Site-ul oficial al hotelului este: http://www.delphindiva.com/

Si pentru ca ne aflam pe un family travel blog, desigur, prima intrebare care se pune va fi: "Hotelul Delphin Diva este potrivit pentru vacantele in familie?". Iar raspunsul pe acest blog este "Da". Expun in continuare si motivele.

Locatia:

Hotelul se afla la doar 11km de aeroport in cazul in care alegeti calatoria cu avionul, ceea ce inseamna un drum foarte scurt si oboseala mai putina pentru pici.

Plaja in zona hotelului este formata din nisip, este lata si este amenajata foarte dragut si practic. Exista baldachine pentru a te retrage la umbra, exista un ponton pe mare, sezlonguri si umbrele, bar, loc de joaca pentru copii dotat cu jucarii de plaja (asta ca sa nu mai carati de ele de acasa cum am procedat noi).

Marea este faina, putin cam rece mi s-a parut mie la inceput de iunie, iar intrarea in apa este cam abrupta. Atentie la prichindei!

Hotelul este situat intre doua terenuri nefolosite, ceea ce poate fi vazut ca avantaj pentru familiile care vor ca picii sa doarma linistiti dupa ora 22.

Facilitati:

Delphin Diva are tot ce-i trebuie pentru o vacanta de 5 stele cu familia.

Camerele sunt curate, exista seif in fiecare camera, TV, aer conditionat, feon etc.

Lifturile panoramice au facut un adevarat deliciu piciului meu.

Mancarea este diversificata, abundenta si gustoasa. Gasesti tot ce-ti pofteste inima, de la bucate dietetice pana la cele mai spectaculoase torturi si sculpturi in pepeni. Meniurile pentru copii, in schimb, mi s-au parut cam nepotrivite, in sensul ca se punea accent pe cartofi prajiti si mancaruri prajite. Dar nu pentru toti poate fi considerat un lucru nepotrivit. Pentru bebelusi exista blendere. Recomand, totusi, prudenta copiilor de pana la 1 an, chiar si in ce priveste meniurile dietetice. Am avut (ne)norocul sa gust intr-o seara morcovi gatiti dietetic alterati. Mancarea dietetica nu prea se consuma si cred ca mai proaspate erau unele feluri nedietetice.

Piscinele sunt superbe. Dar, asa cum spuneam, apa cam rece pentru inceputul lui iunie si pentru un copil de pana la 1 an. In jurul lor exista baldachine, sezlonguri si umbrele, baruri etc. Exista si o piscina interioara, dar neincalzita.

Locul de joaca pentru copii este dotat cu de toate: piscine pentru copii, tobogane de apa sau simple, leagane, jucarii diverse, animatori, miniclub, baldachine pentru toata familia, sezlonguri, umbele s.a.

Exista si un parc de distractii, dar cand am fost noi nu era inca deschis, abia ii faceau probe.

Servicii:

Per ansamblu excelente. La cazare am asteptat ceva mai mult.

Distractie si relaxare:

Excelente pentru toata familia. Noi nu fost decat inntr-o mica excursie cu autobuzul hotelului in Antalya fiindca ar fi fost prea obositor pentru copil si nu ne-am plictisit nicio clipa in hotel si in jurul lui.

Ca atare, recomand cu caldura Hotel Delphin Diva Premier pentru vacantele family, cu micile mentiuni pe care le-am semnalat aici.

Cateva fotografii gasiti in postarea mea anterioara despre vacantele in turcia cu familia http://aventuricupici.blogspot.com/2009/06/turcia-destinatia-perfecta-pentru.html

Si pentru ca va pomeneam atunci de aventuri, ei bine, astea intra tot la categoria avertizari in ce priveste vacanta cu picii la mare (nu neaparat la acest hotel sau in aceasta locatie): cu o zi inainte de a pleca ne-am procopsit cu febra de 39 grade Celsius si indigestie. Asadar, aventuri cam nedorite.

Cu toate acestea, raman la parerea ca Hotel Delphin Diva Premier este un hotel bun si se incadreaza intr-un raport adecvat in ce priveste pretul si calitatea serviciilor oferite.

Vacanta placuta!

Cum se simte criza din turism in farfurie?

Zilele astea tocmai s-au intors niste prieteni din vacanta. Bucurosi, relaxati, dar cu naduf pe criza economica. Au fost in acelasi loc ca si anul trecut pentru ca le placuse tare mult, undeva la o pensiune pe Cheile Gradistei. Abia asteptau sa savureze din nou "Pomana Porcului" (un fel de mancare traditional - eu n-am mancat niciodata, asa ca nu va pot spune mai multe). Au comandat doar o portie ca, din ce spuneau ei, anul trecut ajungea pentru toata familia si mai si ramanea. Asa era conceput modul de servire al specialitatii acesteia de catre gazda. Eiii, dar dragii mei prieteni uitasera ca acum e criza, iar turismul (romanesc) se conformeaza restrictiilor impuse de o asemenea conjunctura economica. Asa ca stomacelul lor a avut un mare soc... "Pomana Porcului" nu mai era chiar pomana... Las' ca poate anu' urmator se indreapta situatia.

Cat platim pentru concediu?

Sezonul estival înseamnă, pentru multă lume, perioada de concedii, plecatul la mare sau la munte împreună cu prietenii sau familia. Prima întrebare, după stabilirea bugetului, este unde mergem ? În funcţie de buget puteţi opta între …

Litoralul românesc
Un sejur de şapte zile, în perioada 11 iulie – 20 iulie, la un hotel de 2** în Eforie Nord, preţul unei camere duble, cu mic dejun inclus, ajunge până la 400 de lei. Preţul acoperă contravaloare unui televizor în cameră, a unui frigider şi include informatii turistice, primirea si transmiterea mesajelor, distribuirea corespondentei, trezirea turistilor la cerere, presa la receptie, pastrarea bagajelor in conditii special amenajate, seif, pastrarea obiectelor uitate si returnarea lor, apel in caz de urgenta, precum şi distributia de pliante. În altă ordine de idei, pentru un sejur în perioada iulie – august la un hotel de 3*** în staţiunea Mangalia, preţul unei camere duble, cu mic dejun inclus, este de aproximativ 400 de lei. Costul include baie cu dus, televizor, telefon cu linie internationala, frigider, aer conditionat, acces la piscina exterioara a hotelului şi internet wireless la mezaninul hotelului. Cazarea într-o cameră dublă, în perioada iulie – august, la un hotel de 4**** în Mamaia, ajunge până la 1.300 de lei şi beneficiază de mic dejun inclus, minibar, linie telefonica internationala, televizor, cablu TV, aer conditionat, balcon.


Hotel vs. gazdă
Închirierea unui apartament cu două camere în Constanţa costă între 50 şi 70 de lei pe zi, o semnificativă diferenţă comparativ cu preţurile unei camere duble la hotel. Condiţiile pentru o cameră luată de la o gazdă sunt asemănătoare cu cele ale unui hotel având, după noroc sau orientare, dotări precum frigider, televizor, aer condiţionat, etc. Pentru cei care ajung târziu şi nu prind loc la hotel sau nu dispun de un buged pentru cazare la hotel atunci o gazdă ar fi soluţia mai ieftină.


Străinătatea
Aici preţurile ajung la sume cu trei zerouri în coadă pentru moneda euro însă dar ar fi să faci o comparaţie între serviciile oferite în România şi cele din străinătate atunci cred că sunt nişte costuri pe care , dacă ai de unde să le “scazi”, poţi să o faci cu încredere. Normal că sunt şi excepţii dar marea majoritate sunt hoteluri de 5*****, all inclusive, transport cu avionul inclus, excursii, hoteluri ultra moderne şi locuri impresionante pentru cei care nu au mai fost.


De ce străinătatea “bate” turismul intern ?
De multe ori se întâmplă ca preţurile practicate de operatorii de turism interni să tindă spre infinit. Să luăm anul acesta spre exemplu când, teoretic, suntem în criză şi lucrurile ar trebuie să stagneze, chiar să scadă dacă ar fi să ne gândim că multe din salarii scad. Ei bine, operatorii de turism, patronii hotelieri, nici nu se gândesc la aşa ceva. Ba mai mult, citeam undeva prin evenimentul sau gândul că la noi în ţară comisionul acordat angajaţilor este undeva la 5%-6% iar în străinătate, în peste 60% din staţiuni, comisionul acordat salariaţilor ajunge şi până la 15%. Atunci stăm şi ne întrebăm de ce acolo se poartă cu tine ca şi cu un “rege” şi aici ai condiţii “jegoase”.

Ce preferi, străinătate sau turismul intern ?

Sursa: blog.rohanmedia.com Autor: Florin

Recunoastem, ne place Praga!

Chiar daca pare cam moderna, istorica si romantica... poate gasim ceva si pentru pici.

Mai multe detalii despre concursul "Recunoastem, ne place Praga!",valabil pana pe 6 iulie 2009, gasiti aici http://www.vola.ro/weekend-praga.html

"Aventuri cu pici" pe blogul revistei "Vacante si calatorii"

Am apărut cu articolul "Oaza de weekend - Manastirea Ciolanu şi Tabăra de Sculptură Măgura" pe blogul revistei "Vacanţe şi călătorii".

Iată dovada:

http://blog.vacantesicalatorii.ro/2009/07/03/oaza-de-weekend-%e2%80%93-manastirea-ciolanu-si-tabara-de-sculptura-magura/

Vacante&calatorii este o revista lunarã de turism ce îsi propune sã promoveze si sã prezinte publicului cititor, într-o graficã modernã si un continut variat, ,,turismul” ca domeniu de importantã si de interes national.
Vacante&calatorii se prezinta sub forma unei reviste glossy cu o grafica de exceptie . Inca de la aparitia ei in anul 2000, obiectivul principal al revistei il constituie descoperirea si permanenta redescoperire a României. Valorile fundamentale ale tarii noastre sunt prezentate în materiale (texte si imagini) accesibile, convingãtoare, cãrora li se adaugã informatiile practice, utile.

Revista “Vacante&calatorii” este prezenta si pe internet prin intermediul site-ului www.vacantesicalatorii.ro.

Turcia, destinatia perfecta pentru vacantele de familie

Munte şi mare, peisaje care pe alocuri îţi taie răsuflarea, tradiţie, ospitalitate, preţuri competitive pentru pachetele turistice, servicii de calitate, bazare şi capacitate de negociere, distracţie pentru toate vârstele, odihnă şi relaxare, asta înseamnă Turcia în câteva cuvinte.

Dar, mai presus de toate, consider Turcia o destinaţie perfectă pentru o vacanţă practică. Şi când spun asta gândesc din punctul de vedere al unei familii de români cu cel puţin un copil şi venituri medii.

Turcia ni s-a părut alegerea optimă din următoarele motive:

• durata scurtă a drumului cu avionul (aproximativ 2 ore), avantaj incontestabil pentru călătoriile cu copii.


• preţurile pentru serviciile all inclusive la hotel de 5* la fel ca pentru mic dejun si 3* în Grecia, Creta, Cipru, Malta şi Austria (aşa rezulta din cautările noastre la acea vreme). Iar pentru famiile cu copil mic chiar consider necesar sistemul all inclusive, mai ales ca nu poţi merge în excursii lungi.


• raportul preţ/calitatea serviciilor în Turcia părea comparabil cu Egipt şi Tunisia. Egiptul ieşea din calcul din cauza temperaturilor prea mari pentru copil in iunie şi a distanţei mai lungi (peste 3 ore cu avionul). Tunisia rămânea la egalitate în ce priveşte durata transportului, dar era tăiată de pe listă întrucât o vizitasem cu doi ani în urmă. Plus că tot farmecul Tunisiei stă în excursia în Sahara, iar cu copilul mic nici nu intră în discuţie o călătorie de două zile cu autocarul.

Şi nu am regretat nicio clipă alegerea făcută. Turcia s-a dovedit alegerea ideală pentru criteriile noastre:

• facilităţi de joacă şi distracţie pentru copil


• sistem all inclusiv acceptabil ca preţ


• servicii care să reflecte preţul plătit


• plajă cu nisip şi apă caldă


• distracţie şi relaxare


• peisaje care să te umple de viaţă


• drum scurt până la destinaţia finală
  

Am oscilat foarte mult între ofertele agenţiilor, mai ales că ne hotărâsem destul de târziu pentru Turcia şi nu prea mai aveam ce alege (Aşa NU!) În cele din urmă am ales staţiunea Lara-Kundu, Antalya, hotel Delphin Diva, 5*, aflat la doar 11km de aeroport. Actualmente, Delphin Diva face parte din renumitul lanţ hotelier Delphin (Comert Hotels), dar el fusese achiziţionat exact în anul acela de către noii proprietari. Încă era cunoscut ca Riva Diva şi avea mult mai puţină căutare. Asta a fost bafta noastră, mai ales că pachetele turistice se vindeau şi la un preţ promoţional, hotelul fiind în plin proces de rebrand-uire.

Acesta este site-ul oficial al hotelului Delphin Diva http://www.delphindiva.com/index.php?action=request&lang=eng

Iar acestea sunt câteva din momentele de vis petrecute acolo:

Şi câteva imagini din excursia în Antalya, singura în care ne-am încumetat să mergem cu piciul.




Nu vă închipuiţi că au lipsit aventurile cu picimea... nici vorbă. Dar despre asta în episodul următor.

Nenea, prinde jucăria

Ca să nu zic: "Neamţule, vreau să te bat!"... pentru că, în fapt, asta era realitatea.

Ne-am îmbarcat printre primii în transatlantic la întoarcere pentru că în Canada s-a auzit de drepturile "Mama şi copilul". De data asta ni s-au rezervat nişte locuri mai potrivite pentru călătoria cu piciul, central pe primul rând, unde existau mai puţine posibilităţi de deranj pentru ceilalţi pasageri. Cel puţin aşa părea, nu şi cum s-a dovedit, pentru că prichindelul nostru a întrecut orice limită a imaginaţiei.

Locurile din jurul nostru se ocupă treptat. În stânga se aşază o pereche mai în vârstă ce tocmai îşi sărbătorea un număr de ani de la căsătorie (ne-am dat seama din atenţia acordată special de Lufthansa), pe rândurile din spate mai mult tineri profesionişti, iar în dreapta pe primul scaun din rândul de lângă noi un neamţ trecut de floarea tinereţii cam de multişor. Cu siguranţă aţi văzut vreodată o figură sobră, dar sobră în adevăratul sens al cuvântului. Şi cu siguranţă nu v-a trecut niciodată prin cap să încercaţi prea multe glume cu tipul.

Ei bine, piciul nostru n-a aflat încă de regulile şi îngrădirile civilizaţiei, aşa că se comportă în virtutea naturalului şi a oboselii. Tocmai adormise în maşină când am intrat în aeroport şi s-a trezit cu faţa la cearceaf, cum era de aşteptat, dat fiind că n-a apucat să-şi facă somnul de după-amiază. Şi cum manevrele de războire împotriva părinţilor nu funcţionează aşa cum ar trebui, prichindelul găseşte o cale mult mai interesantă, amuzantă şi exasperantă pentru părinţi. "Neamţule, vreau să te bat!" se numeşte tehnica.

Vreţi s-o încercaţi şi voi? Păi, se ia o jucărie, cu cât mai mare, cu atât mai bine şi se ţintesc nemţii sobri, care vor să lectureze în linişte tehnici de marketing. Iar dacă părinţii nu ştiu cum să-şi mai ceară scuze la privirile acre ale tipului, repetaţi manevra la intervale scurte. În cazul în care vi se confiscă jucăriile - variantă foarte probabilă - ţintiţi cu orice aveţi la îndemână, mai ales cu ceva imprevizibil pentru ca obiectul să ajungă sigur la destinaţie.

Distracţie garantată 7 ore pe transatlantic!

Urgentele si asigurarea de calatorie

Recunosc, sunt o adevărată pacoste pe capul firmelor de asigurări de când călătoresc cu pici la bord. Pur şi simplu, de câte ori am călătorit cu prichindelul până acum, de atâtea ori am folosit poliţa de asigurare. E drept că am început să călătoresc cu el de când era destul de micuţ şi încă e micuţ. Poate sunt eu mai ghinionistă, nu ştiu.

Exemplu, Montreal. După 3 zile de febră spre 40 grade Celsius am fost nevoită să apelez la o clinică de urgenţe. Era cu 2 zile înainte de data întoarcerii şi problema se punea destul de serios, având în vedere că ne aştepta o călătorie de 14 ore de zbor. Aveam asigurare de la o firmă din Canada, n-au fost niciun fel de probleme. Doar că a trebuit să sun după fiecare etapă a investigaţiilor să raportez starea copilului, diagnosticul şi recomadările medicale. Mi-am recuperat banii şi de la asigurările din România când a fost cazul, dar cred ca per ansamblu am dat mai multe explicaţii, ce-i drept post eveniment.

Oricum, aventura urgenţă la Montreal a fost destul de tensionantă. Am aşteptat la urgenţe vreo 3-4 ore până să-mi vadă un medic copilul cu 39.9 grade Celsius. Am fost nevoită să-mi cumpar singură de la farmacia din incinta clinicii un supozitor antitermic ca să nu ajung la complicaţii şi mai mari până ne sosea rândul. Unii mi-au zis că am fost norocoasă că am aşteptat doar atât că se putea şi mai rău. În schimb serviciile medicale au fost ireproşabile.

Ce m-a ajutat psihic de fiecare dată a fost faptul că eram informată cât de cât despre sistemul de sănătate din ţara în care călătoream. Ar fi fost şi mai frustant să mă ia prin surprindere o aşteptare de 3-4 ore la urgenţe cu 40 grade Celsius febră. Motiv pentru care vă recomand şi vouă acelaşi lucru: informaţi-vă măcar în linii mari cum trebuie să procedaţi în caz de urgenţă medicală şi la ce să vă aşteptaţi într-o astfel de situaţie. Nimeni nu îşi doreşte să treacă prin astfel de experienţe, dar, trebuie să recunoaştem, ele se întâmplă. Iar când călătoreşti cu copii probabilitatea apariţiei complicaţiilor e şi mai mare.

Ce am reţinut, aşadar, din aventura urgenţă la Montreal:

1. Informarea asupra sistemului medical mi-a fost de un real ajutor.

2. Nu plec niciodată în călătorie fără poliţă de asigurare medicală.

Călătorie liniştită vă doresc!

Le Coq'licot

Aventura pascală "Le Coq'licot" începea promiţător. Cu excpeţia unei mici "gargare" din partea verilor pe drumul spre cabană. De data asta avem, aşadar, 2 pici la bord.

Vineri seara, înainte de Paşte. Drumul spre Saint-Adolphe-d'Howard din regiunea Laurentides cu destinaţia cabana "Le Coq'licot" dezvăluia un Montreal mult mai fermecător decât ceea reuşisem să vedem în săptămâna precedentă. Dar picii nu aveau chef să admire apusul montrealez, să afle preţuri la chirii în diferite zone, să studieze arhitecturi sau să numere poduri.

În maşină e cald, iar picii devin din ce în ce mai agitaţi. Jucăriile ajung treptat de prisos în peisaj, iar atomsfera devine de-a dreptul tensionantă când vărul începe să protesteze serios. E deja ora de nani pentru picime, iar noi căutăm cu disperare drumul care trebuia să ne ducă la cabană. Fantastic. Asta ne mai lipsea... să rătăcim drumul.

Într-un final, printre plânsete încrâncenate ajungem la destinaţie. Se iau măsurile de urgenţă pentru calmarea atmosferei, dar oboseala prea mare se transformă în insomnie. În cabană este frig, centrala abia acum intră în funcţiune, dar e distrctiv pentru picime. Sunt atâţia cocoşei de admirat-spart... nu degeaba cabana poartă acest simbol.

Dimineaţă am putut savura adevărata splendoare a locului.

Montrealezilor le place să spună că merg "la munte" într-o astfel de zonă. Adevărul este că nu e chiar munte dacă iei în considerare înălţimea maximă a dealurilor din Quebec, dar are toate ingredientele necesare unei aventuri la munte (pădure, zăpadă, ski, lac, gheaţă, trasee pe munte ş.a). O scurtă plimbare prin împrejurimi ne-a întărit convingerea că suntem cu adevărat la munte. Nu aveai cum să nu te simţi la munte pe un ger de aprilie quebecos care îţi amintea pe alocuri de Boboteaza românească.

Dar în casă e cald şi bine, iar peisajul poate fi admirat şi din interior prin ferestrele largi ale livingului şi ale terasei de barbeque, aşa că ne retragem cu picimea la căldurică. Savurăm mult aşteptata masă de Paşte în stil românesc chiar dacă în jurul nostru se vorbeşte quebecoasa.

A treia şi ultima zi s-a dovedit a fi punctul cheie al calatoriei pe pământ canadian. Nu am banuit nicio clipă că somnul de 14 ore al piciului înseamna debutul unei boli, ci am fost convinşi că este ultima etapă a perioadei de acomodare la fusul orar. Zorii zilei ne întâmpinau, aşadar, cu marea surpriză: febră de 39,4 grade Celsius pentru piciul nostru. Dar asta este o altă poveste ce se va încheia abia hăt-departe, înapoi peste Atlantic.

Montreal aprilie 2009

Câteva imagini din prea puţinul timp acordat de prichindel plimbărilor

Cu transatlanticul la 20 luni partea a II-a

Lufthansa Cityline, avionul care efectuează cursa Bucureşti-Munchen este tare minuscul şi înghesuit... Dar are un avantaj major pentru călătoria cu un copil mic: nu se simte niciun fel de ventilaţie. Îi spun avantaj pentru că numai cine şi-a stricat o vacanţă din cauza sistemului de ventilaţie din avion cunoaşte efectele negative ale acestui "curent" pentru sănătatea micuţilor. Aşa că avantajul acesta a estompat tot disconfortul creat de spaţiul strâmt şi dorinţa piciului de acţiune.

Călătoria până în Munchen se consumă repede. Problemele adevărate intervin după ce ne delectăm plămânii cu o gură de aer nemţesc şi ne postăm în aeroport pentru escala de aproape 4 ore.

Vă asigur că doar kiddieland-ul din aeroport nu face faţă energiei inepuizabile a piciului. Şi asta după o noapte dormită numai pe jumătate!!! Aşa că înarmaţi-vă cu tot soiul de "unelte" şi... bineînţeles răbdare cât cuprinde!

Pentru a pregăti cele mai eficiente "unelte" nu vă trebuie decât puţină imaginaţie: 1-3 jucării/obiecte favorite (noi avem "pernuţa" zdrenţuroasă care se afişează cu tupeu în cele mai moderne aeroporturi), 1-3 jucării noi sau dintre cele cu care nu s-a mai jucat de ceva vreme, hrană şi apă. La care se adaugă buna dispoziţie a părinţilor, necesară pentru a inventa cât mai multe jocuri din cât mai puţine jucării. Un cărucior este ideal dacă piciul încă îl foloseşte. Noi nu l-am folosit decât vreo 2-3 luni de când s-a născut şi recunosc că în cele 4 ore de escală am regretat că nu l-am deprins pe prichindel cu utilizarea lui.

Într-un final soseşte şi ora noastră de îmbarcare în transatlantic. Încă 7 ore de călătorie pînă în Montreal. Am fost convinsă că după agitaţia de 4 ore din aeroport, plus jumătate de noapte nedormită, o să mi se acorde şi mie pacea cuvenită în următoarea etapă a călătoriei. Dar am sperat zadarnic. Minunea s-a produs sub ochii mei: din cele 7 ore pe transatlantic doar 2 au însemnat somn. Imaginaţi-vă în ce stare poate ajunge un părinte la destinaţie după o asemenea aventură...

Trebuie să recunosc că o jumătate de sacoşă de jucării nu mai valora nimic în ochii aproape adormiţi ai piciului, dar care, cu toate rugăminţile părinţilor şi ale celorlalţi pasageri, refuzau cu încăpăţânare să se închidă. De câteva ori am încercat plimbările printre scaune. Au funcţionat, dar nu ne puteam permite să deranjăm la infinit aşa că s-au finalizat cu proteste majore. Servitul mesei pentru părinţi s-a dovedit catastrofal. Bine că între timp se liberaseră toate locurile în jurul nostru că altfel se lăsa cu picturi pe vestimentaţie. E cert că oamenii de bine au înţeles fenomenul "pici obosit" şi i-au cedat prinţului toate locurile să aibă spaţiu de manevră... (hihihi, în realitate au fugit mîncînd pământul să poată savura şi ei puţină linişte, v-aţi prins...)

Iar toate astea s-au desfăşurat pe parcursul primelor 2 ore din 7. Am avut un şoc în momentul în care am aruncat privirea pe monitoare şi am constatat că mai avem de îndurat încă 5 ore!!! Am sperat să fie o eroare pentru că cele 2 ore păreau o eternitate. Dar n-a fost să fie. Noroc că piciul a cedat în cele din urmă şi a binevoit să ne acorde un moment de respiro... însă nu prea mult că ne obişnuiam cu binele.

Oricum, după o mică pauză am putut relua cu succes jocurile de care anterior se plictisese, ceea ce ne-a ajutat să umplem cumva timpul rămas.

La aterizare în Montreal aveam 17 ore de călătorie la bord. Iar pînă la destinaţia finală încă 3.
Total: 20 ore de călătorie peste Atlantic la 20 de luni.
Concluzie la destinaţie: nu mai îmi trebuie vreodată.
Concluzie astăzi: abia aştept o nouă aventură!!! Pasiunile sunt pasiuni, iar timpul păstrează doar partea frumoasă a monedei.

Avion transatlantic prabusit in ocean

În noaptea după ce am publicat partea I a postării "Cu transatlanticul la 20 luni", un Airbus 330 Air France ce efectua cursa Rio de Janeiro - Paris a dispărut de pe ecranele radarelor. Vreo două zile o lume întreagă a sperat ca "Lost" să nu fie pură ficţiune. Numai că n-a fost să fie...

Nu sunt fan ştiri, iar pe acelea care îmi intră în vizor le privesc întotdeauna sceptic şi critic ("defect" profesional). Totuşi, trebuie să recunosc că dincolo de toata mascarada planurilor de comunicare ce se află în spatele unei astfel de ştiri, există drama adevărată a unor oameni. Oricine a călătorit cu un avion sau, mai ales, cu un transatlantic şi citeşte o astfel de ştire stă măcar două minute şi meditează asupra ei. Raritatea evenimentului, amploarea, proximitatea şi interesul uman suscită lectura. Eu am meditat o săptămână... cam mult.

Nu vă gândiţi că am renunţat la pasiunea de a călători. Nici vorbă. În mod sigur mă voi urca şi data viitoare într-un transatlantic, dar, pentru moment, trebuie să recunosc că am experimentat virtual destul de intens sentimentele oamenilor acelora din ultimele clipe de viaţă.

Citeam pe un forum părerea unui user: "Oricine se urcă într-un avion îşi asumă moartea". Replica mea este următoarea: "Oricine trăieşte îşi asumă moartea". Până la urmă, dacă nu te urci în avion poate să vină el peste tine, nu?!

O teorie spune că posibilitatea ca un eveniment tragic să se întâmple este direct proporţională cu intensitatea efectelor negative pe care le-ar putea avea. E posibil să fie adevărat. Probabil de-asta sunt aşa rare accidentele aviatice şi tocmai de aceea au un astfel de impact.

Oricum, din punctul meu de vedere, teama de avion este nefondată. Singura ei explicaţie ar fi că atunci când te urci în avion îţi aduci aminte mai uşor de moarte. Iar moartea este înfricoşătoare, în general. În fapt, ar trebui să ne aducem aminte de moarte în orice moment pentru că ea este la tot pasul, indiferent că mor 228 de persoane odată sau pe rând.

Ei, v-am încurajat? Nu prea... sper că nu v-a trecut cheful de călători peste oceane... Trebuie să ne bucurăm de viaţă că moartea oricum vine... oriunde, nu numai în avion.

Aşa că tot mă oprisem cu povestea călătoriei noastre peste Atlantic la scara avionului, cred că ar fi timpul să ne îmbarcăm.

Cu transatlanticul la 20 luni partea I

De câteva săptămâni e agitaţie mare în jurul meu. Mi se pregăteşte ceva. Nu înţeleg prea bine ce poate fi, dar cu siguranţă trebuie să fie ceva interesant ca prea e mare verva.
Mai ales în seara asta... ce-or fi pachetele astea uriaşe pregătite la uşă?! Le tot studiez...dărâm unul... lumea se agită... Ce faci acolo? Nu e voie! Aaa, am mai auzit replica asta, deci nu e chiar aşa interesant. Mai bine îmi iau Pernuţa (nu ştiţi pernuţa mea?! Mami zice că e o vechitură. Ce-o fi însemnând vechitură că Pernuţa mea e cea mai frumoasă pernuţă şi nu mă despart de ea pentru nimic în lume) şi mă bag la dodo...
Dar n-a fost să fie să am parte de un somn liniştit. E încă noapte, iar eu mă trezesc pregătit de plecare. Păi asta nu-mi convine. Ia să fac ceva scandal ca nu mai ţine. Părinţii ăştia ai mei se întrec cu gluma. Şi mai vor să merg şi cu maşina unui individ necunoscut în plină noapte... asta e prea de tot! Trebuie să ripostez cumva. Aşa că mă pun pe vociferat. Nu prea am succes, deşi îmi dau toată silinţa. Nu sunt băgat prea mult în seamă. Mai importante sunt pachetele alea pe care le-am dărâmat aseară. Nu trebuia sa le fac eu felul?!
Pornim. Ce de luminiţe în noapte... ee, asta n-am mai văzut până acum. Dar prea multe. Altceva?! Cred ca ma culc la loc. Nu prea mai este altceva de făcut. Şi totuşi nu dorm bine. Pachetele mă restricţionează, vreau să mă foiesc şi n-am loc. Ripostez din nou. Şi tot aşa... cred că a durat o veşnicie până când, într-un final, se face ziuă şi coborâm din maşină.
Intram într-o sală mare.

Heiii, ce-i cu atâtea pachete ca ale noastre aici?! Şi lumea asta pestriţă... Părintii mă neglijează din nou. Vorbesc pe la ghişee, plimbă pachetele... Hei, dragilor, eu sunt cel mai important, vreţi să vă reamintesc?! Okay, dacă asta vreţi...
Pentru moment văd că vociferările mele au avut efect. Ne asezăm pe nişte bănci albastre (asta îmi place, bine că sunt albastre, că altfel nu mă aşezam) şi mi se serveşte micul dejun. Hai că nu mai e chiar aşa rău în sala asta gălăgioasă şi plină de pachete şi oameni. Văd că sunt şi "calculatoare" şi chiar mai frumoase ca al meu de acasă. Plus telefoane din acelea portocalii cu butoane. Interesant, îmi place.
Dar stăm prea mult aici. Ce facem?! Nu îmi mai plac băncile albastre, m-am răzgândit, poate dacă aveaţi roşii mai discutam. Sau poate cântecele de pe babytv.com la calculatoarele astea. Nu aveţi?! Bun, atunci ripostez.
Mi se pasează un covrig. Hai că mă las păcălit de data asta, dar să nu se mai întample, bine?!
Tocmai mă hotărâsem să fac pace cu părinţii când trebuie să plecam din nou cu pachetele după noi. De data asta ne întâlnim cu nişte indivizi în negru cu bastoane şi pistoale, iar mami trebuie să treacă printr-o poartă. Eu rămân cu tati. Nu se poate aşa ceva. Urlu cât mă ţin plămânii şi nu vreau să fac ce îmi spun indivizii ăştia: să trec prin poarta aceea să ajung la mami. Nu vreau. Să vină mami la mine, nu va este clar, cât vreţi să mai ţip aici?
Într-un final accept să fiu împins şi tras prin poartă. Ufff, hai că-i mai bine acum, sunt la mami în braţe.
Mergem mai departe pe nişte culoare nesfârşite. Wow, uite avioane pe geam... daaa, asta îmi place. Iar mami spune că o să zburam şi noi cu avionul. Cred că devine interesant.
Hei, dar de ce stam iar pe bănci albastre?! Nu zburam cu avionul? Sau voi credeţi că am vorbit serios când am zis că îmi plac băncile albastre? Nu, nu îmi plac deloc, vreau cu avionul. Şi vreau chiar acum nu mai târziu, ce-i aşa de greu de înţeles?! Nu sunteţi de acord?! Ripostez. Câţiva indivizi de lângă noi se bagă în seamă cu mine. Cred ca nu le convine revolta mea împotriva sistemului ăsta de aşteptare. Dar ei nu stiu că mie nu îmi plac străinii şi că fac scandal mai mare dacă au tupeul să mă abordeze aşa pe nepusă masă. Ha, îi lecuiesc eu repede.
Şi tot chinuindu-mă să le explic străinilor sentimentele mele faţă de ei se face timpul să plecam din nou. De data asta cu avionul, spune mami. Dar nu e serioasă deloc, m-am convins. În loc de avion ne asezăm la coadă în faţa unui ghişeu. Bineînţeles că nu-mi convine treaba asta. Aşa că ripostez înverşunat în înghesuiala aceea de oameni căreia mami îi zice "coadă".
Într-un final doamnele de la ghişeu ne cheamă în faţă că stresam înghesuiala cu ţipetele mele. Deci cineva m-a băgat şi pe mine în seamă în cele din urmă.
Trecem de ghişeu, coborâm pe nişte scări, mergem pe un culoar, apoi pe altul şi în final ieşim afară să ne urcăm într-un autobuz. Toate bune şi frumoase, mie îmi plac autobuzele, nimic de zis, mai ales că din autobuzul ăsta pot admira în voie vreo două avioane, dar fără înghesuială din nou, vă rog!!! Puţină civilizaţie măcar în lumea picilor dacă vouă ăstora mari vă place să staţi ca sardelele în conservă!
Teoriile mele despre regulile civilizaţiei în secolul 21 n-au niciun ecou în inimile mulţimii din jurul meu prea excitată de zborul imiment cu avionul spre Munchen. Aşa că apelez din nou la tactica pe care o cunosc cel mai bine şi care ştiu că dă rezultate. Ripostez cu urlete şi agitaţie.
Bine că n-am mers prea mult cu autobuzul ăsta. Coborâm. Brrr, ce frig, mami îmbracă-mă! Okay, hai să te îmbrac. Off, păi am stat de îmbrăcat şi iar suntem ultimii la coadă. De data asta chiar urcăm în avion. Aşa că mă liniştesc, accept frigul şi aştept liniştit la coadă să urcăm pe scara strâmtă a avionului.

Sa facem cunostinta!

Noi: o familie tanara cu spiritul dezvoltat de aventura, calatorie si cunoastere. Cel mai mic membru: un pici nazdravan si mofturos - pai cum altfel?! - ce pune talentul de pedagog al parintilor la incercare ori de cate ori prinde ocazia.

Voi: interesati de aventuri cu si pentru pici.

Bine ne-am gasit!